top of page

Mierea de albine

 

 

Ceea ce o transformă într-un răsfăț delicios pentru piele este efectul intens hidratant și de conservare a tinereții epidermei, combinat cu proprietățile sale higroscopice (de reținere a umidității), antibacteriene și antifungice. Iată cum reușeste să calmeze erupțiile cutanate și să vindece micile imperfecțiuni ale tenului, hrănind pielea și conferindu-i o strălucire naturală.

 

Mierea de albine este ideală pentru frumusețea tenului:

 

Potrivită pentru toate tipurile de piele, inclusiv pentru tenul sensibil.

Acționează ca un agent antibacterian și antifungic, dezinfectând pielea și grăbind vindecarea coșurilor.

Absoarbe impuritățile și ajută la detoxifierea tenului.

Este un excelent remediu natural de curățare și tonifiere a pielii.

Catifelează și hrănește tenul, grație compușilor săi emolienți.

Este bogată în antioxidanți, motiv pentru care reface pielea vătămată de soare și estompează ridurile.

 

Proprietăți miraculoase de îngrijire a pielii:

 

Hidratează profund epiderma ajutând-o să rămână suplă și elastică. Mierea de albine protejează împotriva apariției ridurilor și calmează pielea uscată și iritată.

Combate îmbătrânirea pielii. Conținutul său foarte bogat de antioxidanți, ce neutralizează radicalii liberi, încetinind procesul de îmbătrânire. Rezultatele tratamentelor naturiste cu miere sunt uimitoare: ridurile încep să dispară, pielea devine moale și catifelată, petele apărute odată cu înaintarea în vârstă se estompează.

Mierea de albine tratează infecțiile. Calitățile antibacteriene, antimicrobiene și antifungice ale mierii îi conferă o necontestată putere de vindecare. Aceste proprietăți inhibă dezvoltarea bacteriilor, prin producerea unei enzime speciale, peroxidul de hidrogen. În consecință, mierea poate fi folosită ca tratament natural pentru răni, arsuri și tăieturi.

Compușii activi din miere pătrund în foliculii astupați și omoară bacteriile care cauzeaza acneea sau alte tipuri de infecții.

Regenerează pielea. Poate cel mai important efect curativ al mierii este acela că poate vindeca eczemele.

Este nutritivă, fiind bogată în toate tipurile de vitamine, minerale, aminoacizi, mierea are capacitatea de a hrăni pielea.

 

bottom of page